După ce a fermecat Asia Centrală, concertul-spectacol 𝗠𝗮𝗱𝗿𝗶𝗴𝗮𝗹: 𝗗𝗿𝘂𝗺𝘂𝗹 𝗠𝗮̆𝘁𝗮̆𝘀𝗶𝗶 ajunge, în premieră națională, la malul Mării Negre. Corul Madrigal te invită să trăiești o călătorie muzicală unică, între Renaștere și armoniile Drumului Mătăsii, între lumina apusului și ecoul neguțătorilor de altădată.
𝗔𝗰𝗰𝗲𝘀𝘂𝗹 𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁𝗮𝘁𝗼𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝘀𝗲 𝗳𝗮𝗰𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗼𝗿𝗮 𝟮𝟬:𝟬𝟬.
Ce se întâmplă când sunetele lumii vechi străbat mările, munții și deșertul și ajung la tine?
Fiecare notă – o poveste. Fiecare armonie – o punte între lumi. Spectacolul Madrigal aduce vibrația unei civilizații vechi, reinterpretată muzical sub cerul verii, pe nisipul cald de la Constanța.
Spectacolul combină repertoriul românesc și universal cu un decor unic, creat special pentru acest program, și o regie vizuală originale, gândite pentru a reflecta ideea de călătorie, schimb și legături culturale. Scenografia și lighting design-ul, realizate de echipa Corului Madrigal, completează emoția muzicală a evenimentului.
📍 Concertul va avea loc pe 𝗭𝗼𝗼𝗠 𝗕𝗲𝗮𝗰𝗵 (plaja „3 Papuci”) din Constanța.
Evenimentul este organizat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și se desfășoară în cadrul SEAS - Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, ed. a IV-a, iulie-septembrie 2025, Constanța.
𝗗𝗶𝗿𝗶𝗷𝗼𝗿: Anna Ungureanu
𝗖𝗼𝗻𝗰𝗲𝗽𝘁 𝘀̦𝗶 𝗿𝗲𝗴𝗶𝗲: Emil Pantelimon
𝗦𝗰𝗲𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲: Vladimir Turturică
𝗟𝘂𝗺𝗶𝗻𝗶: Mircea Mitroi
You may also like the following events from SEAS - Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului - Constanța: